Poveste pentru dezvoltarea simțului umorului la copii.
Mesajul lui Leonardo: ,,Știați că simțul umorului este un semn al inteligenței emoționale? Vă amintiți când ați râs ultima oară cu poftă? Eu, acum o oră, când am aruncat o grămadă de frunze în sus, apoi am încercat să le prind. Am râs și ieri, când împreună cu prietenii mei am încercat să ne facem niște costume amuzante din cutii de carton. Simțul umorului ne înveselește viața și ne ajută să fim mai spontani, mai creativi și chiar mai sănătoși! Se pare că cei care râd mult au o imunitate mai puternică și o digestie mai bună. Când ești amuzant, ceilalți te plac mai mult, găsești mai ușor soluții pentru diverse situații și te simți mai fericit. Îți faci mai ușor prieteni și capeți încredere în tine. Mie îmi place mult sa râd cu prietenii mei. Să citim ghicitori, glume și să ne jucăm tot felul de jocuri amuzante. Dar trebuie să ținem cont că simțul umorului nu înseamnă să râzi de cineva. Există o limită pe care trebuie să o păstrezi, iar ce o să vă povestesc mai jos vă va ajuta să înțelegeți la ce mă refer."
Vara aceasta, la vecina noastră Zebruța, a venit o verișoară într‑o vizită prelungită de o lună. Zebruța ne‑a povestit tuturor, înainte ca ea să sosească, multe amintiri frumoase pe care le au împreună și ne‑a asigurat că Bizu, căci așa se numea verișoara, este foarte prietenoasă și se va integra imediat în grupul nostru de prieteni.
Nu știu de ce, toți ne‑am gândit la Bizu ca la o pisică sălbatică.
Abia când am cunoscut‑o ne‑am dat seama că era… un pui de bizon. Mare și puternică, dar delicată și cu o voce suavă.
De la această surpriză, câțiva dintre noi exagerau puțin, de dragul glumelor care stârneau hohote de râs. De exemplu, Căluț a rememorat la un moment dat scena din prima seară când a apărut Bizu:
— Ha, ha, mai știți? Căutam cu privirea pisicuța și a apărut o „pisică mare”, care face cât o sută! Bizu, cred că ai o sută de kilograme!
Altă dată, Măgăruș a spus o glumă când Bizu a apărut purtând o rochie galbenă:
— Bizu, să nu te urci în copac! Dacă ai să cazi, o să creadă toată lumea că a apus soarele!
Toți au râs cu lacrimi, inclusiv Bizu.
În ziua următoare am jucat leapșa, iar când Leuț a obosit, Luș cățelușul i‑a spus:
— Nu ești într‑o formă foarte bună! Ar trebui să alergi în jurul lui Bizu, e atât de mare încât vei face un antrenament pe cinste!
Cei doi frați Viezurei picară de pe creangă de râs!
Dar a treia zi, Bizu nu mai veni la joacă. Tot grupul se întreba unde este. Era așa de distractiv când venea Bizu, se amuzaseră atât de mult în ultimele zile…
Imediat ce apăru Zebruța, toată lumea se așeză în jurul ei. Era asaltată cu întrebări:
— Unde e Bizu?
— Când se întoarce Bizu?
— Bizu a plecat deja la ea acasă?!
La un moment dat izbucni:
— Nu, potoliți‑vă, vă rog! Nimic din toate acestea! Bizu e acasă la mine, nu a vrut să vă vadă! Bizu… plânge! A plâns și ieri…
Toată lumea era uimită de cele auzite.
Căluț vorbi primul:
— Cum așa? Părea că se distrează cu noi, râdea atât de mult, era așa de veselă! Iar noi nu ne‑am simțit niciodată atât de bine!
— Râdea… ca să păstreze aparențele. De fapt, suferea din cauza glumelor voastre neinspirate!
— Poftim?, spune Căluț. Am crezut că are simțul umorului!
Zebruța se încordă:
— Simțul umorului?! Să râzi de cineva nu înseamnă să ai simțul umorului! Simțul umorului înseamnă să râzi cu cei din jurul tău, să creezi o atmosferă veselă, este ceva cu totul diferit! Dar pentru asta este nevoie de glume de bun gust, care să îi facă pe toți să se simtă bine, fără să atace pe nimeni.
Toți ne simțeam vinovați. Și cei care au făcut glume despre Bizu făcând‑o să sufere și cei care doar au râs, pentru că au fost părtași la așa ceva.
Nimănui nu îi place să fie subiectul amuzamentului celorlalți.
Am cumpărat toate ingredientele de care aveam nevoie și am făcut toți o prăjitură. Am cules flori de câmp și am învățat un cântecel vesel, apoi ne‑am făcut curaj și am sunat la ușă.
Zebruța făcuse în așa fel încât să ne răspundă chiar Bizu.
— Bizu, iartă‑ne, te iubim! Ne este foarte dor de tine și abia așteptăm să ne distrăm din nou împreună!
Bizu a trecut peste momentele neplăcute și a revenit în gașca noastră de prieteni.
În fiecare seară am continuat să ne amuzăm împreună, să glumim la fiecare pas, de data aceasta fără să râdem de cineva anume.
Căluț era campionul glumelor de fiecare dată, numai că acum spunea unele tare inspirate.
Cel mai tare am râs la aceasta: „Ai pus apă la pești? Da, dar nu au băut deloc!”
I‑am răspuns și eu cu o glumă la fel de amuzantă:
— Un copil mi‑a mâncat plăcinta!!
— A fost cu intenție?
— Nu, cu brânză și stafide…
Așa am învățat ce înseamnă cu adevărat să ai simțul umorului și cât de important este să ai grijă ca acest atu să nu se transforme în ceva nedorit.
Despre cartea AVENTURILE LUI LEONARDO, de Roxana Andreea Rusu
Povești educative pentru dezvoltarea „soft-skills”, adică a abilităților soft. Potrivită pentru copii de 4-14 ani. Cartea conține povești educative, activități care se pot desfășura cu întreaga clasă la grădiniță, ciclul primar și ciclul gimnazial și ilustrații ce pot fi colorate de copiii mici.
Ilustrații - Octav Ungureanu.
Prefață - Ana Iorga (Antena 3 CNN), Prof. Florin Colceag și expert Anca Tîrcă.
Cartea ,,Aventurile lui Leonardo" poate fi comandată online de la: Libris, Cărturești, Cartepedia, Librăria Delfin, Librărie net, Emag etc.
Smartbook-ul conține 10 Povești educative cu aventurile micului leopard Leonardo, Activități și multe informații utile pentru părinți și profesori.
Cartea pune accentul pe dezvoltarea abilităților soft (soft skills), cele care se învârt în jurul comunicării, autodisciplinei, capacității emoționale și relaționării cu ceilalți.
Cum îl poate ajuta pe copil dezvoltarea abilităților soft? Îmbunătățindu-i capacitatea de comunicare cu ceilalți, încrederea în sine, adaptarea la mediu, la schimbări și la condițiile cu care se confruntă, viteza de reacție, orientarea către rezolvarea problemelor (și nu mă refer la cele de algebră), flexibilitatea, gândirea obiectivă, empatia, conștiința, chiar și bunul simț.
Poveștile ne aduc în atenție un pui de leopard vesel și isteț, pe nume Leonardo.
Copiii vor fi fascinați de întâmplările și situațiile inedite prin care Leonardo va trece. Mai ales, că și ei se pot confrunta cu ele oricând, pentru că fac parte din lumea reală, chiar dacă personajele sunt niște animăluțe simpatice.
Cu o prefață de excepție, scrisă de Prof. dr. Florin Colceag – antrenorul de genii, Prof. Anca Tîrcă – consultant expert în educație și Ana Iorga – prezentatoare TV și cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române.
Prof.dr. Florin Colceag: ,,Felicitări Andreea, pentru sufletul pe care-l pui și dragostea pentru copii, ce transpare în textele tale! Sper ca această carte să amintească părinților că totdeauna există o soluție, pe care natura a descoperit-o de mult și care dacă este pusă în practică, problemele se rezolvă. Este nevoie să dezvoltăm omul superior din noi, indiferent dacă suntem adulți sau copii.”
Prof. Anca Tîrcă: Mutarea accentului pe lecția în care se lucrează diferențiat, în care a greși înseamnă a învăța, în care copiii creează, în care se acceptă opinii, se adresează întrebări şi există răspunsuri şi soluţii alternative, şi nu „căi optime unice“. Adică tipul acela de învățare în care se dezvoltă abilitățile de tip soft skills, de care vorbește și Roxana Andreea Rusu în această carte și care sunt o condiție pentru o viață de adult de succes.
Dr. Ana Iorga: O carte care să le explice prietenos copiilor cât de importante sunt aceste valori e o idee minunată. Nu trăim singuri, iar felul în care îl preţuim şi îl valorizăm pe celălalt este esenţial. Dacă ne antrenăm copiii la acest capitol, vor fi pregătiţi să facă performanţă în orice domeniu, să nu se teamă de schimbare şi să ţină piept celor mai complicate situaţii. Poveştile sunt prilejul cel mai plăcut să înveţi, să te emoţionezi şi să ţii minte întâmplări care‑ţi vor servi cândva. Personajele senine de care te ataşezi te însoţesc încă multă vreme după ce ai închis cartea.
