Corul Meloritm, de la Palatul Național al Copiilor din București cântă foarte frumos, știe toată lumea.

Îi putem asculta des, datorită aparițiilor numeroase de la multe emisiuni televizate, printre care Neața cu Răzvan și Dani, sau Românii au talent. Dar, numai dacă te afli în aceeași încăpere cu acești copii minunați, coordonați de doamna Prof. Dr. Elena Maria Nicolai și le auzi live vocile cristaline, realizezi că de fapt corul cântă nu doar frumos, ci dumnezeiește!

Anul trecut, am avut onoarea de colabora cu Meloritm pentru cântecelul ,,Leonardo zice-așa", pentru care am compus versurile și care a fost lansat în tandem cu volumul ,,Leonardo și bunele maniere", la Librăria Mihai Eminescu, din București.

Anul acesta vă invit să fim alături de ei și de invitații lor speciali, la concertul grandios pe care îl vor susține pe data de 1 noiembrie, ora 19, în sala mare ,,George Constantin" a Palatului Național al Copiilor din București (B-dul Tineretului nr. 8-10, Sector 4). Intrarea este liberă!

Meloritm 45

Publicul va avea ocazia de a asculta cele mai îndrăgite melodii ale corului, într-o interpretare live de excepție. Concertul va fi grandios, iar pe scenă vor fi prezenți și invitați speciali: Paula Seling, Doru Todoruț, Virgil Popescu. De asemenea, printre invitați se numără ansamblul de balet Arabesque, coordonat de maestrul de balet Anca Mihaela Roman și ansamblul Petit Arabesque, coordonat de doamna Prof. Ana Maria Bănuță, format din micile balerine de la Palatul Național al Copiilor.

Înfiinţat în anul 1979, Corul „Meloritm” îşi desfăşoară activitatea sub auspiciile Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti. În cele peste patru decenii de activitate a format generaţii de tineri şi a câştigat premii la nivel naţional şi internaţional.

Elena Maria Nicolai este profesoara formaţiei începând din anul 2002. Copiii de la Meloritm coordonați de Prof. Dr. Elena Maria Nicolai au obținut numeroase premii și distincții naționale și internaționale, printre care: trofeul ,,Delfinul de argint", la Festivalul San Remo. De asemenea, au cântat alături de nume mari ale scenei internaționale, cum ar fi Toto Cutugno.

,,Aici nu se învaţă doar muzică, ci arta de a trăi frumos, se modelează personalităţi şi se interacţionează”, a mărturisit Elena Maria Nicolai despre activitatea corului de copii Meloritm, de la Palatul Național al Copiilor din București.

corul meloritm printre randuri

 

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies