Toți știm ce ar trebui să facem să fie bine, care sunt deciziile corecte pe care trebuie să le luăm.

Știm cum ar fi mai frumos să ne comportăm sau cum putem acționa preventiv, pentru a ne menține într-o stare bună de sănătate.

Cu alte cuvinte, cunoaștem teoria, dar de multe ori se întâmplă să ne fie mai greu cu practica. Așa că, avem tendința să facem ceea ce este mai confortabil și mai puțin solicitant, chiar dacă efectele în timp nu sunt plăcute, pierdem oportunități sau facem pași înapoi, în loc să progresăm.

Exact așa se întâmplă și cu atenția pe care ne-o acordăm nouă, pe măsură ce programul se încarcă, apar tot felul de responsabilități, prioritățile devin altele și parcă nu ne mai ajunge timpul.

Când nu mai avem timp pentru noi

Îmi povestea o prietenă care are doi copii, elevi la ciclul primar, că a realizat cât de mult s-a schimbat când a făcut curat și și-a dat seama că i-au expirat toate produsele de machiaj din sertar. Dacă înainte nu ieșea nici să ducă gunoiul fără fond de ten, contur la ochi și un gloss, acum să stea în oglindă 15 minute ca să se aranjeze i se pare o exagerare.

Și uite-așa, treptat, apar tot felul de sacrificii și compromisuri, care oferă iluzia unei diminuări a stresului zilnic, dar care la un moment dat se transformă într-o realitate dură.

Micile renunțări care par inofensive… la început

Azi sari peste machiaj, mâine renunți la activitatea fizică și din păcate, în unele cazuri, relaxarea ajunge să însemne trei prăjituri în loc de una, sau o cutie mare de înghețată mâncată la miezul nopții, când toată lumea doarme, mâncarea e făcută, casa e curată și nu mai e absolut nimic pe listă de rezolvat. Pe moment, simți că te relaxezi, dar pe termen lung îți faci mult rău. Pentru că ignori sănătatea ta fizică și emoțională, iar asta înseamnă că tu pentru tine nu mai însemni mare lucru.

Costurile reale ale neglijării propriei persoane

Ajungi la un moment dat să te uiți în oglindă și să te întrebi unde a dispărut femeia îngrijită și cum s-a transformat în cea epuizată fizic și psihic, cu nervii la pământ, poate cu sănătatea mai șubredă, care a renunțat să mai fie interesată de silueta sa și care se simte uneori lipsită de putere, cu dureri de umeri și de spate, poate chiar suprasolicitată psihic.

Nimeni nu vrea să ajungă în acel punct, dar se întâmplă des, iar ,,colacul de salvare" pentru a găsi din nou echilibrul poate fi foarte costisitor. De la alternarea relațiilor cu familia (copiii și soțul nu sunt mai fericiți dacă au o mamă, respectiv o soție, care este tot timpul la capătul puterilor, iritată, frustrată, sub presiune), până la cheltuieli cu terapii fizice și psihologice.

O mamă echilibrată înseamnă o familie fericită

Așa că este important să ne educăm și din acest punct de vedere, ca să realizăm că o mamă echilibrată fizic și psihic, care se iubește pe sine, care-și dă voie să trăiască momente de fericire autentice, se îngrijește să-i fie bine și se vede pe sine ca fiind una dintre prioritățile programului său, înseamnă de fapt o familie fericită și închegată.

Mișcarea, prima pe lista renunțărilor… și cea mai importantă

Dintre toate lucrurile care-i fac bine, partea cu mișcarea este prima la care o femeie renunță, cel puțin în țara noastră, unde statisticile în această privință sunt alarmante.

Beneficiile antrenamentului fizic – mult peste aspectul estetic

Din păcate, tot mișcarea este și cea mai importantă pentru sănătatea fizică și psihică. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devine și mai importantă. Ne ține metabolismul activ, corpul energic, puternic și tonifiat, articulațiile sănătoase, oasele puternice, prevenind osteoporoza, psihicul echilibrat. Iar partea ce ține de aspectul fizic, care devine mult mai plăcut, este ca un mare bonus, pe care îl merităm din plin! Mișcarea consecventă este cea mai bună cremă anticelulitică, cel mai bun lifting (nu doar pentru față) și cel mai bun supliment, pentru un organism activ și sănătos.

Dacă ora de sport ar fi luată mai în serios de societate și dacă ar exista o educație mai riguroasă despre cât este de benefic antrenamentul fizic, mai ales de la maturitate încolo, poate am crește cu aceste noțiuni în minte și nu am mai renunța atât de ușor la a-i face loc în rutina zilnică. Am înțelege că nu este vorba de un moft, ci de ceva esențial pentru buna funcționare a corpului nostru.

De ce nu mai facem sport? Cea mai frecventă scuză și cea mai bună soluție

Explicația pe care oamenii o menționează cel mai des, când nu mai fac antrenamente fizice consecvente, este următoarea: nu am mai avut timp să merg la sală, programul încărcat m-a forțat să întrerup și așa au trecut zile, luni, ani, fără să aloc măcar 20-30 de minute, de 3-4 ori pe săptămână, pentru a face ceva benefic pentru mine.

Mi s-a întâmplat și mie să nu am timp să merg la sală! Din fericire, am găsit o soluție realistă pentru viața mea de femeie activă, mamă și soție.

eu cu setul de greutati gymbeam
Cum mi-am organizat mai eficient programul, cu un Set de greutăți de la GymBeam

Cu ,,Setul de greutăți de 30 kg" de la GymBeam am putut să fac acasă antrenamente eficiente, ca la sala de fitness. Conține tot ce am nevoie ca să lucrez mușchii înregului corp. Am ales mișcarea în locul resemnării, am 42 de ani și cred că-mi datorez asta. Am ales să am grijă de corpul meu și de mintea mea, chiar dacă am atâtea și atâtea de făcut.

Gymbeam logo black krivky

Setul s-a dovedit a fi o alegere foarte bună. L-am primit într-un fel de geantă specială, tip suport.

Ce mi-a plăcut din prima? Versatilitatea – pot asambla din el atât o pereche de gantere, cât și o halteră, în funcție de exercițiile pe care vreau să le fac. Conține 16 plăci, de diferite greutăți, ceea ce-mi permite să cresc treptat dificultatea, în funcție de cum mă simt în ziua respectivă. Am lucrat umeri, spate, picioare și chiar mușchii fesieri, fără să fie nevoie să merg la sală.

Cutia practică în care vine livrat este perfectă pentru depozitare (nu-mi ocupă tot dormitorul) și are mânere anti-alunecare – foarte important, mai ales când transpiri bine!

poza set gymbeam greutati haltera cu geanta
Sincer, mi se pare un ajutor de nădejde pentru oricare dintre noi, indiferent de vârstă, dar mai ales la maturitate, când menținerea tonusului și sănătății devine esențială. Este o investiție mică, dar de mare efect – fizic, dar și mental. Și frumos este că pot face totul în ritmul meu, acasă, în liniște. Și mai frumos e că îl folosesc la fel de eficient și soțul, și fiul meu adolescent, care a fost super încântat de noile accesorii.

haltere gymbeam iunie 2025

haltera gantere gymbeam iunie 2025

compnente set gymbeam biela iunie 2025

Pentru alte tipuri de produse, mai simple sau mai complexe, recomand tuturor să aruncați o privire la categoria Accesorii pentru antrenament acasă, de la GymBeam, aici. Este magazinul de la care cumpăr cu încredere tot ce am nevoie pentru antrenamentul fizic.

Indiferent ce soluție vi se potrivește, nu uitați că întotdeauna există cel puțin una, pentru a nu renunța la a vă simți bine, din toate punctele de vedere, în propria piele.

O mică schimbare devine un pion mic, care înseamnă de fapt o mare investiție în sănătate, nu un moft. Spor la treabă!

Material realizat cu sprijinul GymBeam.ro

condur

Am peste 40 de ani și rutina mea antirid costă mai puțin de 100 de lei (P)

M-am întâlnit, după vreo 10 ani în care nu ne mai văzuserăm, cu o prietenă venită de departe în țară, în vacanță.

Citește mai departe …

Un copil, o bunicuță și un șervețel

Loc aglomerat, unde se organizează cursuri și ateliere. Copii care intră și ies din clase, părinți și bunici care așteaptă pe holuri.

Citește mai departe …

O să procedez exact la fel

Eram cu toată familia la coadă, la casa de marcat, micile cumpărături în drum spre casă.

Citește mai departe …

Micul ecran, marea problemă

Cosmeticiana mea era uluită de o clientă care a venit la pensat însoțită de copilul său, în vârstă de 4 ani.

Citește mai departe …

Unele lecții nu se predau la școală

Am fost la benzinărie să plătesc și, în fața mea, un tătic cu un băiețel de vreo 6-7 ani, care se pregăteau să achite și ei, iar în spatele lor, o doamnă la a doua tinerețe, care intrase cu câteva secunde înaintea mea.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies