După ce am povestit femeilor mature care-mi urmăresc pagina că iau colagen hidrolizat și că este o soluție naturală cu efecte benefice pe care le văd pe tenul mult mai proaspăt și le simt în întreg organismul: unghii mai tari, păr mai sănătos, articulații care nu dor, despre care mi-aș fi dorit să-mi spună cineva într-un mod mai clar și mai convingător mai devreme (eu am început să iau de la 41-42 de ani), am primit un val de reacții și au curs întrebările.

Iată răspunsurile la cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit:

1. Ce fel de colagen, de care sunt mulțumită, iau eu în prezent? Miroase urât, are gust rău?

De câteva luni iau colagen hidrolizat simplu, 100% natural, de origine bovină, care nu mai conține altceva (nici conservanți, E-uri, arome etc.) Nu miroase și nu are gust, mai ales în primul minut de când se amestecă. Este cel mai bun la acest capitol, din tot ce am încercat până acum.

Colagen hidrolizat simplu Deco Italia. Nu are miros/gust în primele minute după amestec. Îl iau direct de la producător, sunt foarte mulțumită de preț și modul prompt de livrare.

Colagenul se dizolvă foarte bine în apă, după cum se vede în filmulețul de mai jos, nu e deloc vâscos. 

Acum merg pe varianta fără vitamina C integrată în produs, deoarece consum multă vitamina C în această perioadă din alimentație, e sezonul portocalelor bio, cumpăr și kiwi, ardei gras, broccoli, spanac, cartofi (da, au vitamina C!)

Poate fi luat și când alimentația nu este bogată în vitamina C, dacă luați un supliment de calitate, cum ar fi Vitamina C premium cu rodie, de la Zenith, are ingrediente curate și scrie clar că nu conține lactoza, gluten, soia, stearat de magneziu, indulcitori artificiali sau aditivi chimici!

Zenith Vitamina C premium naturala martie 2026

Iar dacă aveți o alimentație prin care vă asigurați un aport de vitamina C, dar nu unul suficient ca să acoperiți doza zilnică recomandată și aveți nevoie doar de o completare, respectiv de un supliment de vitamina C cu o concentrație mai mică, vă recomand acest produs 100% natural, organic.

Vitamina C Organica nu conține ingrediente periculoase, ci doar vitamina C într-o concentrație mai mică, extrasă din surse naturale.

Vitamina C organica supliment 100 natural

Înainte am luat o formulă de colagen + vitamina C, o variantă ,,fără aromă". Tot ce e cu aromă vine la pachet cu aditivi și conservanți, iar eu îi evit cât pot. 

2. Cum se ia colagenul?

O dată pe zi, o linguriță de pulbere de colagen hidrolizat se pune într-un pahar uscat, apoi se toarnă apă și se amestecă bine. Atenție, nu invers, pentru că nu se va omogeniza, eu am pățit, a ieșit o chestie dubioasă și l-am aruncat apoi am făcut altul, cum trebuie. Pentru gust, se poate alege în loc de apă limonadă, suc sau ceai. Se pot pune esențe naturale sau îndulcitor natural. Eu nu mă obosesc atât, mai ales că cel pe care îl iau acum nu are chiar deloc gust și miros. Îl beau imediat, în primul minut după ce îl amestec.

3. Ce moment al zilei este cel mai potrivit?

Sunt vreo trei momente recomandate, din care putem alege. Primul ar fi dimineața, pe stomacul gol. Mie nu-mi place așa, nu mi-a priit. Așa că în zilele în care fac sport îl iau fix înainte de sală. În celelalte zile, seara, înainte de culcare. În aceste momente se absoarbe cel mai bine.

4. Cât ajunge o pungă de 200 grame?

Cam pentru 5 săptămâni.

colagen hidro lingurita martie 2026 intrebari

5. Cât timp se ia colagenul?

Consecvența este foarte importantă. Eu iau constant câte 5 luni, apoi fac pauză nu mai mult de o lună, sunt femei care fac pauză la 3 luni. Ce am observat este că, dacă pauza se prelungește mai mult de o lună, încep să-i simt lipsa. Pielea arată mai uscată, ridurile fine devin mai vizibile. Deci văd diferența și n-aș mai renunța la colagen.

6. După cât timp apar efectele colagenului?

Eu le-am observat după 2-3 săptămâni de când am început să iau. Tenul arăta mult mai proaspăt, asta mi-a atras atenția cel mai mult. Este o soluție cu efect moderat, pentru cele care își doresc să folosească soluții naturale, cât se mai poate. Nu are efect magic, de pe o zi pe alta, ca o intervenție estetică, dar eu sunt foarte mulțumită de toate avantajele pe care le aduce nu doar pentru piele. Unghiile nu mi se rup, părul arată sănătos și astfel îl mai pot purta lung, mă ajută și cu articulațiile, mai ales că fac sport constant. Ce vreau să subliniez este că are clar beneficii observabile!

7. Are efecte secundare?

Nu, este un supliment natural, dar are câteva contraindicații. Pe unele pungi am citit că nu este recomandat femeilor gravide, persoanelor alergice la proteină de vită și persoanelor cu probleme speciale de sănătate, cărora medicul le-a interzis sau le-a limitat consumul de proteină animală, în general.

8. Cum știm că este bun un colagen hidrolizat?

Dacă este etichetat corespunzător și îl cumpărați dintr-o sursă de încredere: farmacie, magazin autorizat, atunci tot ce trebuie să mai faceți este să citiți ingredientele. Să scrie 100% colagen hidrolizat. Sau colagen+vit C, atât. Dacă la ingrediente procentul de colagen trecut e mult mai mic, iar produsul este plin de aditivi, arome, conservanți și altele, atunci din punctul meu de vedere nu e bun, indiferent cât de scump este prețul lui și câte promisiuni face eticheta.

9. Până la urmă, se absoarbe sau nu? Unii spun că nu.

Pentru femeile care citesc/văd tot felul de informații trunchiate, cum că nu are niciun efect colagenul hidrolizat, că nu se absoarbe. În primul rând uitați-vă cine spune și ce vinde, ce soluție magică și scumpă vă oferă în locul colagenului? Cumva formula magică fără probleme de absorbție? Ceva pastile costisitoare, ceva injecții? Aceasta este explicația în majoritatea cazurilor, iar restul sunt prost informați!

Este luat un sâmbure de adevăr - colagenul din cremele de față da, nu se absoarbe, mesajele sunt pentru promovarea produsului. Nu este absorbit în sensul de a pătrunde în derm și de a reconstrui/reîntineri structura colagenului pielii, aceasta este concluzia majorității cercetărilor și opiniilor dermatologice bazate pe știință.

Apoi acest sâmbure de adevăr este trunchiat și pus în context cu referire la colagenul hidrolizat, care este cu totul altceva, acționează din interior, tocmai pentru a scoate în evidență te miri ce altă soluție scumpă și inovatoare despre care nu știm aproape nimic...

Avem acces la google, la inteligența artificială, e de ajuns să căutați răspunsul la întrebarea - ,,Se absoarbe colagenul hidrolizat, are efecte benefice asupra organismului? Cu studii și dovezi științifice". Veți primi toate argumentele teoretice și veți putea trage singure o concluzie.

Cred că este plin internetul de tot felul de metode controversate și am uitat că există soluții simple, naturale, ieftine, eficiente!

În încheiere, vreau să subliniez că este o soluție naturală despre care am vorbit din propria experiență.

Vă doresc tuturor multă sănătate și cel mai important, să vă simțiți bine în pielea voastră! 

condur

Am peste 40 de ani și rutina mea antirid costă mai puțin de 100 de lei (P)

M-am întâlnit, după vreo 10 ani în care nu ne mai văzuserăm, cu o prietenă venită de departe în țară, în vacanță.

Citește mai departe …

Un copil, o bunicuță și un șervețel

Loc aglomerat, unde se organizează cursuri și ateliere. Copii care intră și ies din clase, părinți și bunici care așteaptă pe holuri.

Citește mai departe …

O să procedez exact la fel

Eram cu toată familia la coadă, la casa de marcat, micile cumpărături în drum spre casă.

Citește mai departe …

Micul ecran, marea problemă

Cosmeticiana mea era uluită de o clientă care a venit la pensat însoțită de copilul său, în vârstă de 4 ani.

Citește mai departe …

Unele lecții nu se predau la școală

Am fost la benzinărie să plătesc și, în fața mea, un tătic cu un băiețel de vreo 6-7 ani, care se pregăteau să achite și ei, iar în spatele lor, o doamnă la a doua tinerețe, care intrase cu câteva secunde înaintea mea.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies