Anul trecut am citit concluziile unui studiu din care reieșea că un român cheltuie lunar pe mâncare 851 lei.

Mi-am reamintit de curând, când realizam că dacă intri în prezent cu 100 de lei în magazin, nu ieși cu mare lucru. Dacă știi să te organizezi, nu ai pretenții foarte mari și gătești acasă, poate ai șanse să acoperi cele trei mese dintr-o singură zi, pentru o familie. Ceea ce înseamnă că a doua zi trebuie să mergi iar la supermarket.

Așa mi-a venit ideea de a afla cât cheltui exact pe mâncare într-o lună? Și am păstrat toate bonurile fiscale, timp de două luni. Am facut cumpărături în trei lanțuri de magazine: Mega, Lidl și Auchan.

Cumpărăturile au fost pentru o familie formată din trei persoane (părinții și un adolescent).

Bonurile nu includ provizii (baxuri sau mai multe bucăți dintr-un produs), produse de cofetărie (prăjituri, torturi), bere, băuturi spirtoase, țigări, produse de la fast-food, pâine și produse de panificație, sucuri carbogazoase. De ce precizez aceste detalii? Pentru că, din nefericire (din punct de vedere al sănătății) multă lume cumpără astfel de produse și atunci cu siguranță se pot aștepta la cheltuieli mult mai mari.

Bonurile fiscale conțin produse de bază (carne, orez, ulei, lactate, fructe, legume etc). Noi gătim foarte mult, ceea ce teoretic este un avantaj din punct de vedere al costurilor.

Iată ce am constatat, fără ca lista de cumpărături să sufere mari modificări de la o lună la cealaltă.

În luna mai, am cheltuit pentru mâncare, în total, suma de 3985 lei.

În luna Iunie, am cheltuit pentru mâncare, în total, suma de 4260 lei.

Având în vedere că luna iulie a început cu noi scumpiri, mă aștept ca pentru același volum de cumpărături să plătesc și mai mult. 

Voi cât cheltuiți lunar pentru mâncare? Îmi puteți lăsa un comentariu AICI.

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies