În ultima perioadă am povestit cât de benefic este colagenul hidrolizat după 40 de ani și cum mă ajută să am un ten mai proaspăt, unghii rezistente și păr cu aspect sănătos.
La 20 de ani, vara însemna un singur lucru: plajă de dimineața până seara. Plecam acasă cu pielea arsă și cu impresia că bronzul intens era echivalentul unei vacanțe reușite.
În fiecare an, odată cu primele zile cu adevărat calde, îmi dau seama că nu mai caut doar haine frumoase.
Recunosc: nu mă pot hotărî. Și, sincer, nici nu mă grăbesc. Într-o lume în care suntem mereu preocupați de lucruri serioase, cred că avem nevoie și de mici momente de joacă.
Au ieșit din magazin cu aerul celor care tocmai au cucerit lumea, fiecare cu câte o înghețată. Doi băieți pe la 10-11 ani în frunte și o fată câțiva pași mai în spate, mai micuță, pe la 8-9 ani.
Educația nu este o pisică pe care să o aruncăm din curtea profesorilor în cea a părinților și invers
Profesorii spun că de vină sunt părinții, pentru că în ziua de azi nu-și mai educă acasă copiii, iar aceștia sunt lipsiți de respect și bun-simț.
Avem o mătușă de 67 de ani, o femeie modestă, care are un credit de nevoi personale, de aproape 9 ani. Mai are puțin și îl închide. L-a făcut atunci când chiar a fost nevoie.
Printre drumurile pe care le-am avut de făcut, m-am oprit la o prietenă, la serviciu, să rezolvăm ceva. O clădire de birouri, cu un spațiu drăguț pentru întâlniri.
Lângă mine prin magazin se aflau o mamă și fiica ei de vreo 7-8 ani. Le-am surprins într-o armonie perfectă: mama lua produsele de pe raft, iar fetița împingea căruciorul și bifa atent lista.
Fiul meu mi-a făcut o poză fără să-mi spună sau să-i cer asta. «Erai atât de TU, încât am vrut pur și simplu să prind momentul», mi-a zis.
O singură dată am rezolvat și eu ceva „pe linie politică”.
Sunt părinți care doresc ca notele copilului să fie mereu maxime.
Când părinții spun „copiilor noștri adolescenți nu le mai place să stea în preajma noastră”, de cele mai multe ori nu este vorba despre lipsă de iubire.
A plouat azi. Și, ca de obicei, ploaia aduce trafic intens.
M-am împrietenit cu o fetiță de vreo cinci anișori, care nu voia nicicum să plece din fața lăzii cu ardei grași.
O prietenă are fetița în clasa a VI-a și se plângea de dependența de telefon mobil și de faptul că timpul pe care îl petrec împreună este afectat de acest lucru. Nu dependența fiicei sale, ci a ei.
Miruna avea 6 ani și era în grupa mea, într-o școală de tip Montessori. Purta cercei mici, cu fluturași prinși cu șurub.
Pe vremea aceasta atât de frumoasă, am cedat unei reclame la frappe din fața unui to go. Așteptam înăuntru să fie gata. Imediat după mine au intrat o mămică și fiica ei de 5-6 ani, care împingea un cărucior de jucărie.
Am făcut cumpărături de rutină și am mers să le plătesc la casele self-pay. Lângă noi, o mămică și o fetiță de 6-7 anișori, foarte activă și implicată.
Am avut un elev de clasa a VII-a care era atât de afectat de orele petrecute în fața ecranelor, încât uneori se ținea de pereți când mergea pe holul școlii.
Nu arunc niciodată pet-urile la gunoi, din principiu. Și înainte de garanție le duceam la reciclat. Zilele trecute aveam două de pus la automat, eram chiar la intrarea într-un magazin din apropiere.
Antreul unui cabinet notarial, unde am avut treabă de curând. În jur, chipuri preocupate de probleme de rezolvat, telefoane butonate, oftaturi.
Am ieșit cu fiul meu la o terasă. Este o invitație pe care i-o fac periodic, încă de când era foarte mic, pentru că eu nu prea am avut parte, în copilărie, de astfel de ieșiri „unu la unu”, doar de dragul de a povesti.
În fiecare zi petrec câteva minute discutând cu copilul despre temele pentru acasă.
Am fost să depun o cerere, alături de oameni de toate felurile. Printre ei, o fetiță blondă, cu ochi ca două mărgele, îmbrăcată într-o geacă roz, o păpușă de vreo patru anișori, care își însoțea mama.
De câțiva ani nu mai predau. Mă limitez să merg în școli doar pentru ateliere punctuale.
În ultimii ani în care am predat la școli de stat, m-a surprins adesea numărul mare de familii care trec prin experiența destrămării sau a separării.
În magazin, un copilaș drăguț, cu șapca ușor șui și privirea ageră, la vreo cinci-șase ani, conducea cu mândrie căruciorul de cumpărături al părinților, în timp ce aceștia alegeau fructe.